Camelia şi Neluţu vă invită la joc!

Comuna Chinteni este situată la 16 Km de Cluj-Napoca şi aparţine zonei folclorice “Dealurile Clujului şi Dejului”. Primăria comunei şi Consiliul local, la iniţiativa doamnei primar Lucia Suciu, a înfiinţat în anul 2006 o formaţie de dansuri tradiţionale locale, care să păstreze şi să ducă mai departe tradiţiile româneşti din zonă. La recomandarea îndrăgitei interprete de muzică populară şi realizatoarea emisiunii „Folclor Nepieritor” Maria Dan Golban, cei doi coregrafi au fost angajaţi să pună pe picioare această formaţie, şi nu după mult timp au apărut şi rezultatele.

Membrii acestei formaţii sunt copii, cu vârste între 9 şi 16 ani, din Chinteni şi din satele aparţinătoare comunei. Formaţia urmăreşte păstrarea şi valorificarea folclorului românesc de pe Valea Chintăului, în forma lui autentică şi a reuşit în cei trei ani de existenţă să prezinte spectacole de calitate. Amintim aici participarea, pe lângă spectacolele susţinute cu diverse ocazii în comună, prezenţa la Festivalul Serbările Transilvane de la Cluj-Napoca, ediţiile 2007 şi 2008, Serbările Zăpezii – Băişoara, judeţul Cluj – 2007 şi 2008 şi Festivalul Obiceiurilor de iarnă – decembrie 2008 – Cluj-Napoca. Jocurile prezentate de aceşti copii, acurateţea interpretării precum şi frumuseţea costumelor pe care aceştia le îmbracă, fac din formaţia de la Chinteni una despre care cu siguranţă se va vorbi multă vreme.


Curs de Dans Popular Pentru Adulţi

săptămânaldetalii »

CASA DANSULUI ROMÂNESC

3 Octombrie 2014detalii »

Ethnographic voyage in Transylvania

25 iunie - 6 iulie 2013 detalii »

Arhiva ...»

Adresa:
Str. Vaida Voevod Alexandru nr. 58, ap. 18
400436, Cluj Napoca, Cluj
Romania

Telefon:
Telefon Fix: +40 364 118 950
Camelia: +40 740 953 900
Nelutu: +40 745 525 271

Email:
camimotoc@yahoo.com
nelutumotoc@yahoo.com