Camelia şi Neluţu vă invită la joc!

 

PAGINA CURSANȚILOR
   
   
   

 

 

 

Asistăm astăzi neputincioşi, în satele noastre, la dispariţia folclorului autentic românesc, înlocuit tot mai mult, pe toate căile posibile, de manifestări şi obiceiuri străine spiritualităţii acestui popor. În aceste condiţii de poluare spirituală, spre bucuria noastră, întâlnim tot mai mult tineri care doresc să-şi cunoască cu adevărat „rădăcinile”, să se apropie tot mai mult de ceea ce au trăit, atât de frumos şi armonios, părinţii şi bunicii lor. Aşa a luat naştere acest curs de dans tradiţional românesc, care se dezvoltă tot mai mult, deoarece persoanele care-l frecventează rămân uimite de frumuseţea şi profunzimea folclorului coregrafic românesc, şi apar deja primele satisfacţii pentru că, la diversele ocazii de joc, nu mai sunt obligaţi să stea pe margine neputincioşi.
Materialul predat la acest curs, conţine acele jocuri pe care tarafurile şi formaţiile muzicale, din fericire şi ele tot mai prezente la diverse ocazii, le interpretează. Astfel, jocuri uitate la sat precum „Româneşte de purtat”, „Româneşte de-nvârtit”, “ 7 Paşi”, “Învârtita rară”, “Învârtita deasă”, Hora, Sârba, Jiana şi multe altele se pot învăţa la acest curs, fără mari greutăţi şi în ambianţa unei muzici tradiţionale de calitate. Cursanţii primesc pe CD materialul predat şi îl pot folosi, ori de câte ori doresc, la diversele ocazii de joc la care participă.

Locul de desfăsurare: 

Hotel AGAPE, str. Iuliu Maniu (fostă 6 Martie) nr.2, etaj IV, sala de conferințe

Programul cursului :

Grupa de iniţiere:

În fiecare zi de Luni, între orele 20.00 – 22.00

Grupa de nivel mediu 1 si 2
În fiecare zi de Marți si Joi, între orele 20.00 – 22.00

Grupa de avansați:
În fiecare zi de Miercuri, între orele 20.00 – 22.00

Pentru alte informaţii legate de acest curs, ne puteţi contacta la tel :
0740953900 (Camelia), 0745525271 (Neluţu)


Curs de Dans Popular Pentru Adulţi

săptămânaldetalii »

CASA DANSULUI ROMÂNESC

3 Octombrie 2014detalii »

Ethnographic voyage in Transylvania

25 iunie - 6 iulie 2013 detalii »

Arhiva ...»

Adresa:
Str. Vaida Voevod Alexandru nr. 58, ap. 18
400436, Cluj Napoca, Cluj
Romania

Telefon:
Telefon Fix: +40 364 118 950
Camelia: +40 740 953 900
Nelutu: +40 745 525 271

Email:
camimotoc@yahoo.com
nelutumotoc@yahoo.com