Antropologii considera Calusul drept un ritual de trecere de la primavara la vara, cind spiritele mortilor sint active, cu valente apotropaice si de fertilitate. Calusul poate fi conceput ca o forma de comunicare intre lumea de-aici si o lume de dincolo, reprezentata de fiinte mitice feminine denumite iele. Comunicarea este mediata de o ceata de barbati, in numar impar si care se crede ca sunt investiti de iele cu puteri supranaturale, pe care ei le folosesc, intorcindu-le chiar impotriva ielelor pentru a apara sau vindeca pe cei care au fost luati din calus (imbolnaviti) ca pedeapsa pentru ca au lucrat in zile interzise. Calusarii intra intr-o zona ambivalenta, periculoasa, in care pot fi loviti de iele daca nu respecta pe intreg parcursul ritualului o serie de reguli si interdictii fixate prin juramint (cum ar fi: conditii de timp si spatiu ritual, castitate, sa nu atinga si sa fie atinsi de femei, sa nu paraseasca ceata etc.). Ielele sau mindrele, maiestrele, vintoasele, soimanele, milostivele sint intruchipari ale demonilor naturii pe care M. Eliade le deriva din cultul Dianei, iar H. Daicoviciu din cel al zeitei geto-dacice Bendis, zeita a naturii, dar si a mortii. Aceste zeitati ambivalente (benefice si malefiece) ale naturii necivilizate, salbatice, sunt cunoscute in intreaga Europa.